Am făcut cândva un experiment, pe care îl puteți încerca și cu un copil. Am luat un tub de pastă de dinți și am apăsat brusc pe el. Mi-am umplut mâinile de pastă albă, care începea rapid să se usuce și să îmi “strângă” pielea. Apoi trainerul mi-a zis să încerc să o pun la loc în tub. M-am străduit o vreme și apoi am realizat că mă murdăresc si mai tare, că nu am nicio șansă să recuperez nici 5% din pastă și că oricum nu m-aș mai fi spălat pe dinți cu mozoleala respectivă. Trainerul mi-a explicat atunci că fix așa este și cu vorbele pe care le împrăștiem în jur, fără să ne gândim prea mult la efectul lor asupra celor care le primesc, dar mai ales fără să ne gândim că le putem lua greu înapoi, mai ales pe cele care “rănesc”.

Când eram mică am înțeles repede că mă pricep la cuvinte (este o abilitate pe care unii oameni o au mai dezvoltată) și mi-a plăcut să mă joc cu ele. Am citit mult și asta cred că m-a ajutat. Am învățat rapid că dacă încerc să combin cuvintele după niște reguli mai armonioase pot să fac “muzică” din ele, dar am descoperit curând că pot face și “săbii” din ele. Era o joacă…până am început să realizez că, fără să vreau, rănesc. Apoi am început să mă feresc de săbii. Erau greu de folosit, și mi-am înghițit adesea țepii mai mult decât trebuia. Am ales să fac povești, “muzică” din cuvinte, să aduc alinare mai mult, fără să realizez că și prea multe vorbe bune pot produce efect dureros asupra cuiva, care nu e învățat cu armonie, care nu crede că merită să fie apreciat, deci vede într-o laudă o manipulare periculoasă. Și asta recunosc că m-a bulversat, căci nu mai înțelegeam ce fel e bine să îmi folosesc talentul, care este acel echilibru care face din cuvinte ceva hrănitor pentru relațiile cu cei din jur.

De ceva timp învăț Metoda de comunicare ESPERE cu formatoarea Cati Călin și împreună cu ea învăț despre cum poți folosi cuvintele ca să “hrănești” relațiile cu cei dragi, cum te poți feri de efectul lor “otrăvitor”.

Ce fecte toxice pot să aibă cuvintele asupra persoanei cu care vrei să dezvolți o relație sănătoasă?

Cati: Mesajele toxice din comunicare pot avea efecte dezastruoase, să scadă:

–          Energia

–          Încrederea în sine

–          Stima de sine

–          Iubirea de sine

–          Imunitatea

–          Cheful de viață

Și pentru că toate cele de mai sus sunt esențiale pentru starea de bine și o relație fericită, recomand evitarea lor.

Te rog să îmi dai niște exemple de mesaje toxice, des întâlnite și să  îmi spui cum le putem înlocui cu mesaje hranitoare?

Cati: De exemplu devalorizările și comparațiile:

Ești neîndemânatic, neatent, grăbit, uituc, prea lent, agresiv…. și lista poate continua.

Tu ce etichete îi pui partenerei/partenerului, tău?

Dar de ce vecinul poate? Tata ar fi rezolvat imediat…

Există și variația – Tu tot timpul… Tu niciodată… – și te las pe tine să îți reamintești cu ce completezi fraza.

Îmi imaginez că îți este ușor să îți reamintești ce mesaje toxice ai primit de-a lungul timpului. Și oare au fost bune pentru ține? Sau te-au afectat negativ?

Cum să vorbim atunci?

Cati: Te invit să spui ce te deranjează în mod concret – un comportament, un mesaj și – cea mai importantă regulă de igienă relațională – Vorbesc celuilalt despre mine:

Mă deranjează când văd hainele împrăștiate în living. Mă aștept să fie ordine.

Eu mă grăbesc și îți cer să fii gata de plecare la ora 17:00

Eu mă aștept să fie funcțională chiuveta. Cum este pentru tine să o repari?

Un alt cuvânt cu efecte importante în comunicare este TREBUIE. Te invit să fii atent(ă) de câte ori folosești TREBUIE pe zi:

Trebuie să vii odată

Trebuie să te speli mai repede

Nu trebuie să ridici tonul

Trebuie să o iubești pe mama, doar e mama mea!

Nu trebuie să te enervezi!

Oare doar mie mi se întâmplă ca atunci când spun trebuie parcă celălalt face chiar pe dos?

Pentru că acest Trebuie al meu, nu este și trebuie al celuilalt. El are o părere diferită și cred că este important ca fiecare să vorbească despre el însuși

Mesajul autentic ar putea  fi:

Eu am nevoie de prezența ta. Și am nevoie să știu în jur de ce oră ajungi.

Eu mă aștept să întru în baie în 10 minute. Cum este pentru ține? Termini baia până atunci?

Eu te pot asculta atunci când tonul tău este calm.

Și astfel celălalt nu s-ar mai opune lui Trebuie și va fi poate deschis să îmi asculte nevoia sau dorința.

Și lista mesajelor toxice este lungă, dar dacă vrei poți învața și tu să le transformi în mesaje hrănitoare. Eu am descoperit Metoda ESPERE și promit să mai scriu despre ce învăț la aceste formări atât de utile. Mie mi se par utile pentru că valorizez mult relațiile cu oamenii, pentru că am învățat de mică faptul că poți face din cuvinte o punte lină către inima oricui.