De când mă știu am avut un soi de nerăbdare și curiozitate în fața vieții. Am dezvoltat în ani capacitatea de a vedea frumusețe și acolo unde pare mult haos sau mizerie. Asta mă face mai agitată și mai curioasă decât mulți din jurul meu. Pe unii îi deranjează entuziasmul meu real, care se activează și în fața unei libelule colorate, în fața unui gest neașteptat, în fața unui tablou sau într-o sală de concert. Mă las pur și simplu în mâinile Vieții, cât pot de des. E ca la aruncatul cu parașuta. Intens, chiar periculos uneori, dar senzația de la final, când trăiesc o experiență cu totul nouă mă construiește încă un pic.

Mă simt ca un puzzle făcut din miloane de experiențe și trăiri. Evident că unele piese au fost greu de dus, unele încă ard tare. Dar am învățat în ani că pot să caut și să pun mereu piese noi, care să aducă mai multă culoare…și griul devine doar un contur, care face că lumina să se vadă mai bine.

Pentru mine să mă întâlnesc cu un bursuc în pădure la Băneasa în miez de noapte este ca o experiență mistică. Să privesc lumea dintr-un balon cu aer cald este ca și cum am primit o nouă bucată de suflet colorat, care îmi ține de cald multe secunde gri din viață. Să privesc în tăcere marea înseamnă să trăiesc experiența infinitului. Și totuși, cumva, pare că dacă adun prea multă culoare în puzzle-ul meu, Viața îmi aduce rapid și bucăți gri, căci probabil orice tablou realist are nevoie de multe umbre ca să se vădă lumina mai bine.Foto

M-am cam învățat cu asta. Nu mă mai lupt ca în trecut. Nu mai plâng de prea mult gri. Îmi iau bucățile de suflet și le aranjez cât pot de artistic. Și îmi fac cât de des pot, conștient, bucăți noi de puzzle, construind experiențe cât mai …colorate.

Fug din viața mea pentru reset

Caut frumusețea lumii, în cele mai diverse feluri. Uneori fug din viața mea, pentru reset, pentru că mă identific prea mult cu rolurile, și uit că e totul doar un joc de care trebuie să mă bucur cumva, zi de zi. 

Adesea plec doar în căutare de frumusețe, prin muzee, pe malul apelor, prin păduri, prin grădini colorate. Alteori plec pentru a mă conecta mai autentic cu oamenii. Este un alt mod de a face rost de bucăți de puzzle colorat. Cu oameni dragi din viața mea, sau cu oameni complet străini, care sunt atât de detașați de bula în care trăiesc încât îmi schimbă ușor perspectiva.

Dacă sunt recunoscătoare pentru ceva, sunt pentru șansa de a pleca, măcar din când în când. Îmi schimb perspectiva și după o zi departe de casă. Și revenirea este mereu ca un nou început. Călătoriile sunt terapie pură pentru mine. Nu am nevoie de sejururi de 5 stele, ca să simt că lumea în care trăiesc este uriașă, este diversă și cu multă frumusețe.

Am senzația că fiecare experiență care se adună în celulele mele mă face un alt om. Ca un desen care capătă mai multă culoare, cu fiecare linie din mintea și sufletul meu.

Am văzut și mizerie, și durere, și oameni din care parcă sufletul a plecat deja. Dar și asta m-a făcut să simt mai bine Viața. Așa diversă și complexă. Îmi doresc și vă doresc să vă “construiți” din amintiri cât mai diverse și mai colorate!