“Fii serioasă, ești femeie măritată, nu mai ai loc de distracții! “
“Nu ai atâtea pe cap, când să mai ieși și în oraș la distracție, ai trecut de vârsta aia!”
“Nu am eu timp pentru mine, am atâtea griji, că numai de relaxare nu am chef!”
“O să vină și timpul în care o să mă bucur de viață, da mai încolo. Să crească copiii, să îmi termin casa, să îmi găsesc un alt job…”
“Păi pe mine nu mă lasă familia să plec singură nicăieri și nu pot să le iau din timpul lor.”
“Ei, tu îți permiți să te distrezi, ești divorțată, ai copil mare, ce îți mai pasă ție!”
Și lista de replici de acest gen este incredibil de lungă! Cred că am auzit mii de scuze în 20 de ani de activități cu și pentru femei, dar mereu am încercat să schimb perspectiva fetelor din jur. Mă tot întreb de ce nu am putea să avem și activități separate, care ne fac plăcere, chiar și atunci când suntem într-un cuplu. De ce trebuie să ne amestecăm preferințele de viață, ca un sacrificiu al unei relații de cuplu? De ce nu putem alege conștient să ne păstrăm prietenii, plăcerile, preferințele personale mai ales după ce ne căsătorim sau cănd ne asumăm o relație de cuplu serioasă? Nu am fi mai onești, mai autentici și mai fericiți?
Mai ales noi femeile avem un soi de atitudine ciudată de sacrificiu al autonomiei pe altarul unei noi iubiri, de parcă îndrăgostitul este incompatibil cu granițele ființei noastre. Alegem să ne amestecăm cu cel de lângă noi și spunem că asta este “iubire adevărată”, sau ne credem cioburi incomplete ca să ne petrecem existența căutându-ne “sufletul pereche”. Alegem să nu ne dăm voie să ne bucurăm de viață, ca să ajungem apoi să dăm vina pe el, pe neputința lui de a ne face deplin fericite, când în realitate starea de bine este o alegere a noastră, zi de zi, și responsabilitatea stării de bine este doar a mea, a ta, a fiecăruia. Nimeni nu e dator să trăiască viața pentru altul. Nimeni nu știe cu adevărat ce îți place și îți dorești. Nimeni nu te poate și nu trebuie să te salveze de la a-ți trăi viața cum vrei. Nimeni nu știe cum se simte iubirea în inima ta. Sunt experiențe cu totul subiective, de care doar tu ești responsabilă!
Recunosc că mie mi-a luat un divorț și ani de terapie să realizez câte prostii tradiționale și rigide aveam în cap, deși mă credeam o femeie “modernă”.
Să îmi dau timp cu adevărat pentru mine, a fost o mare provocare la început . Din fericire terapeutul meu a simțit repede cu cine are de-a face și m-a făcut să văd clar un comportament cel puțin ciudat al oamenilor.
Când ne împărțim energia limitată alegem zilnic mai întâi să rezolvăm lucrurile care ne descarcă mult, adică facem prioritar activități administrative, treburi ce țin de profesie, de familie (da, în familie, oricât de tare îți place să petreci timp alături de copiii și partenerul tău, tot mai mult consumi energie, decât primești), tot felul de “treburi”, care oricum nu se termină niciodată. Și când vine vorba de activități care ne plac, care ne aduc energie, de care avem nevoie să mergem mai bine în ziua următoare, nu ne găsim niciodată timp. Amânăm mereu atât de mult, că și uităm cum este să te bucuri de o ieșire în oraș, de o carte sau de o cină relaxată, de o îmbrățișare neprogramată, de un masaj relaxant, de un concert, de orice ne place cu adevărat și ne incarcă.
M-am tot întrebat de unde vine programarea asta stupidă de a ne amâna plăcerile, de a ne amâna viața, de a ne anestezia seara un pic la televizor, ca să treacă ziua și să ajungem a doua zi în vria resonsabilităților de orice fel! Nu am încă un răspuns clar și sigur am trecut și eu prin tot felul de astfel de programări, dar nu mă las și lucrez la ele pentru a trăi măcar anii următori mai autentic și mai frumos.
Fiind zdravăn zgâlțâită de viață, am ales până la urmă să mă bucur tot mai mult de ea! Să sparg aceste programări care mă făcuseră la 30 de ani să mă simt prea serioasă și prea încărcată de griji. Din fericire, știu acun că nimeni nu vine să mă facă pe mine fericită și că fericirea este despre momente mici, pe care mi le fac singură în viață, uneori alături de oameni care știu să se bucure și ei de moment!
Nu am idee cum va fi fericirea mea peste ani, nu știu nici dacă mai trăiesc mâine, știu doar că stă în puterea mea să mă bucur aici și acum de tot ce îmi oferă viața, că eu sunt singura care poate crea momente de bucurie pentru mine, și că merită să consum energie pentru fericirea mea, mai mult decât pentru rezolvarea unor treburi de la birou, sau pentru a-mi face casa lună, sau pentru a face pe placul altora.
Am priceput în sfârșit că în viață e ca în avion. Dacă nu îți pui tu masca de oxigen prima, sigur nu poți ajuta pe nimeni și mai devii și o povară curând, sau cel puțin o companie enervantă pentru cei din jur!
Deci mă străduiesc să pun în practică zi de zi ceva ce știu că mă încarcă și mă face fericită. Aleg să petrec timp cu oameni care fac la fel, astfel sper să trec prin restul vieții mele zâmbind mai mult, având șansa unor momente de fericire mai autentică. Ceea ce vă doresc și vouă!
