O admir de mulți ani pe Chris Simion – Mercurian, în toate rolurile ei. Am plâns în sălile de teatru la spectacole regizate de ea, am savurat paginile cărților ei, recunoscătoare pentru orice AHA mi-a prilejuit, am urmărit cu drag proiectul Grivița 53, admirandu-i forța de a lupta pentru ceva ce parcă vine din ființa ei – un teatru nou în București.
Un teatru nou în București. De ce ai investit atâta energie in acest vis?
De nebună. Că dacă știam cât de greu este…nu m-aș fi apucat. Aveam ce să fac. Mi-aș fi făcut meseria de regizor, aș fi alocat timp cărții începută în 2018, aș fi lucrat mult mai intens la doctorat și aș fi avut mai multă grijă de mine, de viața mea, de sănătate. Și aș fi călătorit în toată lumea cu cei 200.000 de euro pe care i-am investit în teren. Nu m-am gândit că a face un teatru în București, în care oferi tot, cere atâtea sacrificii. M-am dăruit total și am știut că acest demers nu se oprește la construcția unor ziduri.
Construim un spirit, o comunitate. Iar inițiativa o am din facultate, nu de ieri de azi.
S-a născut dintr-o realitate dură, altfel nu mă ținea atât și nu-mi dădea atâta putere. N-am avut altă opțiune. Sau am avut, dar nu conformă cu principiile mele. Nu cred că există vreun tânăr care să aleagă de bună voie calea de a fi independent. Eu am ales-o de nevoie, a fost protecția mea morală. În meseria asta am intrat la 20 se ani și a trebuit să parcurg drumul ca un fel de mers la înălțime fără plasă de siguranță. A fost un preț scump, dar a meritat.
Am conștiința curată și sufletul împăcat. Am spus “nu” compromisurilor și am ales să montez mai puțin, să-mi pun criticii în cap, să nu mă afiliez găștilor și să mă bazez doar pe credința mea și pe valorile mele. Și nu sunt singură în această direcție. Ca mine sunt mulți. Artiști independenți care au talent, care au chef de muncă, dar nu au un loc unde să se exprime. Și în afară de asta, pornind de la zero, chiar se poate construi un teatru nou cu adevărat. Și nu doar că obiect arhitectural, ci și la nivel de demers artistic, de repertoriu, un teatru pe care București-ul încă nu îl are.
Cum adică un teatru făcut ÎMPREUNĂ cu publicul, ce semnificație are această implicare a comunitățîi?
Este un demers al nostru, al unei comunități. De asta e atât de important pentru București Nu este despre ego. Nu e teatrul meu. E teatrul nostru. Concret. Nu metaforic. Fiecare om poate să-și cumpere cărămida Grivița 53 de la sediul fundației Calea Griviței sau de pe site www.grivita53.ro și devine ctitor. Iar numele îi rămâne definitiv în foaierul teatrului. Acest imobil este protejat prin statut. Nu poate nimeni, niciodată, să îi schimbe funcția culturală. Rămâne teatru forever. Iar când vei trece cu copilul sau cu nepotul prin Grivița 53 o să ai ce să-i arăți. O parte din tine va fi acolo.
Poți să spui pe scurt cum a evoluat proiectul Grivița 53?
2016 am vândut casa bunicii mele și am luat terenul. 2017 am demarat campania de strângere de fonduri, am făcut un studiu istoric să știm ce avem voie să facem fiind zonă protejată și am aplicat la cel mai important concurs de arhitectură sustenabilă din lume, unde au fost 5003 proiecte și unde Europa a avut 7 premii, iar Grivița 53 a luat unul. Prima dată când România a urcat pe podium. Gala Lafarge Holcim a fost la Marsilia la final de septembrie 2017. Pe 1 octombrie am aflat că am cancer și am pus pe hold proiectul un an. Nu am vrut să mă ajute lumea de milă. Am revenit public după tratamentul oncologic la final de 2018. Am reluat campania “Vindem cărămizi. Construim un teatru” în 2019. Răspunsul comunitățîi a fost și este fabulos. Tot în 2019 am aplicat la fondurile norvegiene . În 2021 am primit răspuns că suntem eligibili și am câștigat grantul de 2 milioane de euro. Am început să pregătim dosarul pentru autorizația de construire . A durat un an. Ne-am încăpățânat să facem totul fără șpagă și să demonstrăm că se poate. În 2021 proiectul de arhitectură inițial a fost respins de Comisia Zonală de Monumente.
Am urmat sugestiile comisiei, formată din arhitecți și specialiști, am adaptat proiectul și abia apoi am obținut aviz favorabil. Ne-am asumat de la bun început toate acestea. Acum nu mai poate spune nimeni că nu respectă regulamentul pe zonă protejată (sau poate spune oricine, dar la nivel de informație eronată care poate fi demontată cu planurile de arhitectură). O casă care nu știm cum a fost încadrată “monument istoric” are șansa să fie integrată în teatru urmând indicațiile din studiul istoric. În 2016 am solicitat INP-ului să ne comunice statutul celor două imobile de pe teren, dar nu am primit răspuns nici până în ziua de astăzi. Am aflat noi, pe cont propriu. Vecinii (atât de la Grivița 51, cât și de la 55, cei de la J’ai Bistrot) ne susțin necondiționat. Dosarul este complet, conține toate avizele favorabile, plus taxa de 15.000 Euro, taxă pentru emitere autorizație de construire platită din banii oamenilor. Așteptăm autorizația de construire. Fără acest document cu deadline până pe 11 Aprilie, pierdem fondurile norvegiene, 2 milioane de Euro. Acesta e statusul prezent.
Ce poate face comunitatea să te ajute să duci la bun sfârșit acest vis frumos?
Comunitatea poate să ajute acționând. Venind în sprijinul realizării visului. Promovând, susțînând, cumpărând cărămizi, mărțisoare. “Vindem cărămizi. Construim un teatru” este o campanie activă, nu a fost temporară. Eu am avut inițiativa….restul depinde de noi toți, care credem că acest teatru este necesar. Și este. Va revitaliza una din cele mai vechi zone din București, Calea Griviței, care acum e plină de dealeri, prostituate, case de patrimoniu lăsate în paragină…cartierul care în perioada interbelică era considerat Montmartre al Bucureștiului. Va fi un spațiu cultural viu, nou, unde artiști independenți din toate artele se vor putea exprima altfel de cum au putut până acum. Și știu bine ce zic. Mai bine ca mine nu știu mulți. Pentru că sunt artist independent de 25 de ani. Chiar știu ce nevoi sunt și cum pot fi acoperite. Nu sunt singură în demersul Grivița 53. Suntem mulți, peste 10.000 de ctitori unici care au dat bani, parteneri media, actorii ctitori, numeroase persoanlități din alte domenii, echipa care lucrează de 6 ani, zi de zi pro bono printre care vreau să îi menționez pe jumătatea mea,Tiberiu Mercurian cu nenumărate roluri (în funcție de etapa de lucru), arhitectul Codrin Trițescu și echipa lui, Andrei David cu toată partea de site și alții. Dar la această comunitate se pot alătura și cei care poate nu au știut până acum de inițiativa noastră și simt că vor să facă parte din ea.
