De câte ori petrec câteva zile cu Nana mea (84 de ani) conștientizez ceva ce uit în vâltoarea vieții de zi cu zi. Că fiecare zi merită trăită din plin, umplută cu experiențe frumoase, memorabile, care merită să devină amintiri pentru bătrânețe,

Este suficient să fii puțin atent și să asculți o persoană apropiată, mai în vârstă și o să observi că de la un moment dat vorbește și parcă trăiește mai mult în trecut. Se derulează trecutul ca niște cadre ale unui film, care te proiectează în vremuri de demult.

Cum, din păcate, mulți dintre seniorii noștri sunt mai mult singuri la bătrânețe, amintirile lor se revarsă imediat ce se simt confortabil cu un ascultător. Povestirile nu vin pe principii cronologice. Se leagă mai mult de oameni sau emoții trăite mai intens, care și-au câștigat locurile în cutia cu amintiri. 

Cum mie îmi plac poveștile, probabil că sunt un ascultător bun, dar nu m-am putut opri să nu analizez ce gen de experiențe se transformă în “amintiri care țin de cald la bătrânețe.”

De ce fac asta? Poate pentru că aș vrea să mă pregătesc din vreme. Să îmi fac mai multe amintiri “hrănitoare” și să nu mai pierd vremea cu zile insipide, care nici de amintiri nu sunt bune😃.

Analiza o fac evident  pe oameni dragi, cu care semăn și care au valori asemănătoare. De exemplu îmi amintesc povestirile Tatălui meu, pe care le compar cu cele ale surorii lui, Nana mea, cea mai longevivă rudă, pe care o mai am. 

Ce am observat până acum?

Cred că poți spune că un om începe să imbatranească cu adevărat atunci când începe să vorbească mai mult despre trecut. Fiți atenți la ce vorbesc oamenii din jur și cred că le puteți intui vârsta și cu ochii închiși. Vârsta reală, și nu mă refer aici la cifrele din buletin.

De exemplu, copiii vorbesc și trăiesc în prezent. Cei mai fericiți. Până vin adulții peste ei și îi târăsc cu forța în viitor. Ce o să te faci când o să fii mare? Ce o să faci tu când ajungi la școală? Lasă că vezi tu când o să ajungi și tu mamă! Lasă că vezi tu la casa ta! Și îi tocăm până îi facem să plece din sănătosul prezent, către un viitor care mai este și după gustul și asemănarea noastră…

Adolescenții au norocul să fie dotați cu multe resurse de visare. Ei fug consecvent și cu bună știință din prezentul, care oricum îi sperie și pe care abia învață să îl trăiască. Unii oameni rămân la etapa asta și dau de necazuri uneori, în lumea adulților. Prea visător nu poți fi decât dacă ai scuza unei meserii creative. Să te ferească Sfântul să fii un medic sau un inginer visător, că sigur se găsesc binevoitori care să te judece drastic.

Adulții sunt destul de diferiți la modul în care își trăiesc timpul. Mulți fug în viitor. Nu o fac visând. O fac proiectând, plănuind, desenând cu voință și efort un viitor care corespunde nevoilor mai mult sau mai puțin conștiente. Ne imaginăm fericiți lângă partenera perfectă, și o căutăm de zor, ne imaginăm fericiți în rolul de șef, și muncim pe brânci ani buni, tot așteptând acest viitor perfect, ne imaginăm fericiți în vacanța exotică, ne imaginăm fericiți cu copiii în brațe și modelele de fericire după care alergăm in tinerețe sunt tot mai multe și mai greu de atins. Dacă ni le luăm din social media sau din filmele atât de la fel, devine o alergătură după himere la care și dacă ajungem, nu mai contează, căci vom fi prea obosiți și plictisiți. 

Aceasta este vârsta la care avem șansa să ne trăim viața …cu plăcere. Să ne oprim și să ne gândim: 

  • Peste niște ani o să îmi amintesc cu plăcere ce trăiesc acum?
  • O să mă facă să zâmbesc blând amintirea acestui moment?
  • O să vreau să mă întorc cu gândul la acest moment, peste 30 de ani?
  • O să îmi amintesc ceva din anul care tocmai a trecut sau fiecare zi a fost la fel de cenușie și de plată ca o lamă de cuțit?

Cu aceste întrebări de control aș vrea să îmi trăiesc anii aceștia.

Cu ochii și inima deschisă vreau să îmi trăiesc fiecare zi, ca și cum aș croșetă un șal de amintiri, care să îmi țină de cald la bătrânețe. 

Am văzut clar că vine o vârstă, la care amintirile sunt locul favorit în care trăim. Și de ce să nu îmi decorez acest tărâm al bătrâneții cât mai frumos? 

Și ce amintiri credeți că apar cel mai des în povestirile Nanei mele?  Momente trăite cu iubirea vieții ei, cel care i-a fost soț aproape 50 de ani, momente din copilărie, care mă ajută să îi cunosc, prin ochii ei, pe cei de la care am moștenit viața, genele, valori…Ea vorbește totuși cel mai mult despre experiențe trăite explorând lumea.

Și mi-am amintit ce îmi zice mereu…”Mergi și plimbă-te alături de cei dragi, cu amintirile astea rămâi”. Două învățături la pachet. Să iubesc și să descopăr mereu ceva nou, să trăiesc experiențe frumoase, care chiar merită memorate, demne de a fi păstrate ca amintiri pentru bătrânețe.

Se vede că semăn cu ea. Sunt fericită când iubesc și mi-aș da ultimul ban pe un bilet de avion, care să mă ducă către o expetiență nouă.

Să ne fie zilele pline cu experiențe demne de cufărul cu amintiri!