Ani de zile m-am supărat pe sora mea, că se tatua și își “mutila” pielea. Ea mereu îmi explica ce de ajutor este pentru ea câte un tatuaj nou, care marca ceva important din viață ei. Rigidă cum eram și urmașă a Mamei mele, care este obsedată de sănătate și integritatea corpului uman, refuzam vehement acest obicei de a te tatua. Rigiditatea mi-a cam explodat un nas peste ani, când viața m-a tot încercat și mi-a demonstrat că mai nimic nu trebuie cu adevărat, că “nu ai voie una sau alta” este ceva ce se poate topi ca un fum în diverse circumstanțe, că uneori un tatuaj este doar un mic răsfăț, iar alte ori poate fi un ritual de redescoperire de sine.
Ca în cazul meu!
Primul tatuaj l-am făcut acum câțiva ani împreună cu sora mea și este ca o ancoră vizuală a legăturii dintre noi, de o viață. Și da, e mic pentru că îmi era frică de durere și este pe mână pentru că voiam să îl văd mereu. Sigur nu îmi doream un tatuaj pentru alții, deci l-am făcut într-un loc unde o să îl văd zi de zi.
Sincer, atât îmi era frică de durere, că m-a șocat cum parcă nici nu știu când l-a făcut Mihai. Ușurată, la urmă deja voiam… un alt tatuaj! Mi-am propus să caut ceva cu altă semnificație profundă pentru mine, dar nu știam atunci ce urmează.
Tatuajul ca simbol
Când am divorțat în 2018, mi-am dorit brusc să îmi tatuez o pasăre Phoenix, care să semene cu sufletul meu în flăcări atunci, care să fie ca o garanție a faptului că am forța să renasc. Atunci am vorbit prima oară cu Vanda să facă ea o pasăre Phoenix, în care să mă regăsesc. Până să ajung eu la ea să pun în practică intenția, viața a făcut cumva să ma dea iar peste cap și să pară că sunt deja bine, fără prea mari eforturi. Am amânat pasărea…
În 2019 tăvălugul a revenit în viața mea și în lunile în care muream câte un pic, zi de zi, lângă Tatăl meu prin spitale, am început iar să îmi visez pasărea! Vorbeam cu Vanda și iar mă programam. Dar Tata a murit si eu am împietrit o vreme.
În 2020 m-am ridicat puțin din cenușă și am programat iar tatuajul la Vanda. Și a venit… pandemia, cu flăcări mari în viața mea, pe toate planurile! Numai de tatuaj nu îmi mai ardea.
Cu penele prăjite bine, cu sufletul ars am intrat în 2021. Și odată cu primăvara am decis să nu mai amân, să lupt pentru renaștere cu adevărat și indiferent cât foc am de traversat, să întind aripile și să zbor.
Tatuajul și redescoperirea de sine
De ziua mea la 44 de ani, pasărea a ajuns lin pe mâna mea. 3 ore a durat și nu îmi amintesc durerea. Sunt un om fără rezistență la durere în mod normal, sa ne înțelegem! Îmi amintesc cât de cufundate eram în conversații profunde, eu și Vanda, cum eram ca un copil care se vede prima oară în oglindă, în timp ce pasărea prindea contur.
La urmă m-am uitat uimită la ea și am zis șocată: “Asta sunt eu, așa arăt eu în interior!!”. Și Vanda a zis:”Da! Nu știai? Acum nu ai cum să mai uiți, căci este mereu sub ochii tăi! “.
Am realizat că mă simt ca după un an de terapie, după cele 3 ore în care Vanda a scos parcă la lumina sufletul meu ascuns sub tone de limite, carcase artificiale adunate în 40 de ani, de peste tot!
În noaptea aia am plâns ca la o regăsire nesperată și apoi mi-am propus să îmi dau timp să învăț să trăiesc cu adevărat. Să mă accept, să fiu eu, nu ce vor alții pentru mine, să risc să trăiesc cu adevărat, deși încă ustură vârfurile penelor mele încă fumegând! Dar măcar au rămas colorate!
Cum s-a văzut totul din perspectiva Vandei?
Cum ai făcut Vanda să vezi în sufletul meu?
Vreau să îmi închipui că sunt un om empatic și “citesc” cu mare ușurință oamenii cu care intru în contact. Sunt un suflet introvertit, dar am o mare iubire pentru umanitate, iar ca să-ți răspund pe de-a-ntregul la întrebare, cu cât vii cu inima mai deschisă, cu atât mi-e mai ușor să ți-o citesc, iar a ta luminează că un neon multicolor!
De ce vin oamenii la ține?
Cred că sufletele potrivite se întâlnesc iar și iar, în orice plan. Mereu spun că în general vin la noi oameni tare speciali, poate că și locul și mediul studio-ului nostru îi atrage cumva. Am construit un mic colț de rai, unde intră numai oamenii potriviți.
La mine vin predominant persoane de sex feminin, fiindcă și stilul meu pare să fie feminin, colorat, delicat și ador temele propuse: decorative, botanice, dotwork, exact ce ador!
De cele mai multe ori suntem pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește subiectul tatuajului, așa că îmi face o mare plăcere să îl realizez.
Tu vorbeșți mai bine prin artă ta, decât noi toți prin vorbe! De ce te exprimi desenând pielea oamenilor și nu hârtia?
Îți mulțumesc! Mă simt în largul meu și când creez pe hârtie, dar nimic nu se compară cu senzația pe care o trăieșți atunci când oferi un tatuaj, e unic și e greu de explicat în cuvinte.
Cred că “vânez” de când mă știu senzații speciale, care apar numai în urma interacțiunii umane.
Tatuajele tale sunt ca niște expozițîi ambulanțe. Te despărți greu de opera ta?
Da, uneori adorm gândindu-mă la tatuajul din ziua respectivă și mă bucur tare mult când mai primesc poze de la clienți, cu ele vindecate. Când ne mai vedem la salon sau întâmplător bucuria e dublă fiindcă e că și cum reîntâlnesc doi prieteni deodată: omul și tatuajul!
Cum te simți legată de oamenii care îți poartă tatuajele?
Mereu vom avea o legătură prin tatuajele pe care le-am realizat pe ei, dar de multe ori ajungem să discutăm foarte mult în timpul unei ședințe și asta ne apropie și mai mult. Îmi place să port un dialog, să pun întrebări și să descopăr mereu ceva nou, fiindcă sunt foarte curioasă.
Și îmi place să cred că timpul trece mai repede și durerea e mai ușor de suportat pentru persoana pe care o tatuez.
Ce parte din ține vorbește prin desen și ce parte se exprimă prin muzică?
Am avut șansa extraordinară să învăț încă din clasa întâi și muzică și arte plastice în paralel cu alfabetul. Acest lucru mi-a creat o sinestezie a celor trei limbaje până în punctul în care asociez diverse sunete, culori și fraze. În timp am învățat să le folosesc pe rând, atunci când trebuie și ambele m-au ajutat să percep lumea într-un mod deosebit și considerabil mai poetic.
Vanda peste 20 de ani încă desenează pe oameni sau mai mult cântă?
Vanda și peste 50 va face în paralel artă și muzică, e parte din mine și din personalitatea mea. Sper să învăț și mai multe tangențe artistice la cele două, fiindcă eu cred cu tărie că ambele fac lumea mai frumoasă și e nevoie de ele.
Ce scoți la suprafață din oameni, când faci un tatuaj?
Emoțîi. Curaj și putere. Încă o fațetă a personalității.
Cu toții vrem să fim ascultați și înțeleși și tatuajele sunt un indiciu valoros pentru felul în care cineva vrea să fie perceput de ceilalți.
Cine este cu adevărat Vanda?
Îmi vine să râd fiindcă eu tot caut și probabil voi face asta toată viața. Uneori și eu mă întreb cine sunt și mă simt că un extraterestru.
Cred că la bază sunt o femeie sensibilă, dar curajoasă și puternică și am o misiune artistică pe care vreau să o împart cu restul lumii.
Mulțumesc, Vanda, că ai pus o oglindă pe brațul meu! Promit să am grijă de opera ta și de sufletul meu!
Foto 1 by Cristina Nichitus Roncea. Rochie Etajul Designerilor Romani
️
