Dacă ești căsătorită, nu ai voie să fii atractivă

La începutul acestui an am avut norocul să petrec timp cu oameni care își caută mai repede drumul evoluției personale, si pe lângă yoga, meditații, qi gong, plimbări lungi prin soare, alături de acești oameni dragi am petrecut și o noapte jucând un joc de care nici nu auzisem, Inside Hero. Mă așteptăm să fie un joc provocator, dar nu am realizat că voi ajunge chiar să descopăr blocaje pe care nici la terapie nu le-am văzut. 😊

Așadar la un moment dat o doamnă dragă mie din acest grup și-a declarat public intenția de a mai slabi. Eu nu o percepeam că având probleme de greutate, dar m-am gândit la mine, care de o viață îmi număr feliile de pâine pe săptămâna și am zis că e ceva normal pentru o doamnă cu respect pentru corpul și sănătatea ei. Când a început jocul am aflat că deja această colegă lucrase subiectul și descoperise ceva surprinzător.

Ne-a povestit atunci calmă cum a avut o perioadă în care se simțea agresată de atenția nedorită a bărbaților din jur și că fără să realizeze a găsit “soluția” de a-și găsi liniștea în viață de zi cu zi. Când s-au pornit discuțiile pe acest subiect, pe mine m-au trecut toate transpirațiile. Am avut brusc amintiri din vremurile în care m-am dezvoltat fizic, în adolescență, în orașul mic de provincie, unde drumul către școală era adesea o cursa cu obstacole. Dacă aveai norocul să ai sănii mai mari toți adolescenții “bine educați” sau muncitorii de pe străzile atunci în veșnică reconstrucție  se simțeau “datori” să încerce să te pipăie dacă nu erai rapidă de picior, să te “onoreze” cu fluierături și “complimente” atât de scarboase că îmi venea uneori să nu mai ies din casă.

Apoi mi-am amintit de anii în care eram tânăra ziaristă TV, la 19 ani, când făceam mult teren (în acei ani jurnalistică se făcea pe teren, nu pe calculatoare 😊) și majoritatea politicienilor sau directorilor de instituții. pe la ușile cărora stăteam cu zilele pentru o știre sau un interviu, credeau că îmi fac o favoare dacă mă asaltau cu “atenții”, uneori atât de directe și agresive, că definiția hărțuirii din legile de astăzi este prea blândă pentru ei. Trainuită de adolescența în care am supraviețuit strecurându-mă cât mai discret, inghițind lacrimi și frici, crezând că fac eu ceva greșit, că orice tânără care are “nenorocul” de a se dezvoltă prea mult și prea repede, am consumat și în anii de tinerețe prea multă energie și prea mult timp în a face făță avansurilor venite cu nerușinare de la tot felul de bărbați, care erau adesea în poziții de putere socială. Nu aveam atunci idee că este ceva ilegal, că mă poate ajută cineva cumva și era ca și cum trebuie să învăț să supraviețuiesc într-o junglă în care a fi femeie este egal cu a fi o victima, mai ales dacă ai nesimțirea să fii tu, cu frumusețea ta, cu felul tău deschis de a fi etc.

Cum ajunsesem mult prea departe cu agresiunile pe la 20 și ceva de ani știu că am început să mă tund tot mai scurt, să fiu cât mai puțin atractivă, dar nu cred că am conștientizat asta decât acum. Îmi amintesc că în momentul în care m-am căsătorit, vizibil prea devreme, la 23 de ani am avut senzația că s-a întâmplat o magie. Și nu era vorba doar despre dragostea pe care o simțeam din plin atunci, era magia de a se lasă brusc liniștea în jurul meu. Brusc nu îmi mai făcea nimeni avansuri agresive și asta era confortabil.

Deși fac terapie de ani buni recunosc că am pus cap la cap lucrurile în noaptea dintre acești ani, când am jucat cu oameni deschiși la minte un joc de autocunoaștere. Când am povestit și eu șocată că în 17 ani de căsnicie, fără intenție m-am făcut tot mai puțin atractivă ca femeie, fiind mai repede “femeia fetiță”, sau “femeia mamă”, sau “femeia de business”, am primit cea mai neașteptată replică de la un coleg inspirat: “Da, devenisei tot mai neatractivă fizic pentru alți bărbați, dar și pentru partenerul tău”. Poate că are dreptate și pun această tema la teme în lucru din demersul meu de învățare a lecțiilor cu care am rămas, după 17 ani de căsnicie și un divorț neașteptat.

Ceea ce este sigur este că învăț acum la 43 de ani să mă bucur prima oară cu adevărat de feminitatea mea, pe care o descopăr cu drag și de care învăț să am grijă, cu ochii deschiși, în fiecare zi. Doar pentru mine și ca model mai bun pentru adolescenta mea,

De ce am scris povestea asta? Pentru că văd multe, prea multe femei care fără să realizeze acționează conform programării tradiționale: “Ce te îmbraci așa? Eșți femeie măritată acum?”, “Ce sens mai are să dau bani pe cosmetică, doar nu mă vede decât bărbatul meu!”, “Ce timp pentru mine, când nu îmi văd capul de teme cu cel mic și de curățenie în casă?” sau mai rău “Evident că s-a luat ăla de ea, nu vezi cum arată, și-a căutat-o!”.

Nu ți-o cauți. dragă mea dacă ai puterea să îți apreciezi feminitatea și corpul, să îl respecți și să îl îngrijeșți cu drag! Nu pentru a atrage bărbații trebuie să suporți chinul epilatului sau vopsitul la câteva săptămâni, nu pentru a ascunde vârstă alegi să îți oferi tratamente de îngrijire a pielii, cum alții bagă bani în îngrijirea ficatului sau a prostatei. Nu trebuie să arăți copilului tău băiat o mamă delăsătoare cu nevoile ei, nu trebuie să arăți fetei tale că nu ai puterea să îți asumi cine eșți, în cea mai frumoasă variantă, că îți este rușine de nerusinea lor de a fi mitocani, needucați, de a nu fi în controlul instinctelor atunci când li se spune un NU mai timid sau mai cu putere.