Se știe deja că pe lângă copii și povești iubesc zborul. Când eram mică urmăream orice avion pe cer și cântam “Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor”, mă aruncam cu fratele meu din pod cu umbrela sau cu parașuta făcută din fețe de masă (încă nu știu cum am scăpat cu viață) și mă visam zburând în jurul lumii cu balonul cu aer cald, ca în cărțile lui Jules Verne, pe care le citeam pe sub bancă la școală. Când am urcat prima oară în avion am realizat că este singurul loc unde mă relaxez cu adevărat și am căutat să zbor cu orice ocazie, uneori doar cu imaginația, când admiram din mulțime acrobațiile de la mitingurile aviatice.

Anul acesta a început cu o mare surpriză, căci l-am cunoscut pe unul dintre cei mai talentați piloți români, George Rotaru, pe care îl știam din povești doar, și care părea mult prea departe de lumea mea, ca să am vreo șansă să îi iau un interviu. Dar dacă îți dorești ceva cu adevărat lucrurile se întâmplă până la urmă!

Interviurile cu George Rotaru sunt adesea despre rolul lui profesional, despre cum este să conduci Aeroclubul României sau Federația Aeronautică Română, despre rolul său în consiliul de administrație Tarom, despre cum este să zbori și să conduci “Șoimii României” – Hawks of România, formația de înaltă acrobație a Aeroclubului României, ce reprezintă cu mare succes România în țară sau în lumea largă.

Eu l-am invitat la o discutie despre zbor, despre cum este să fii acolo în aer și să te simți ca un șoim.

Eu: Eu mă aruncam cu umbrela de pe casă când eram mică și apoi am admirat mai mult oameni care zboară. Tu ești norocos, căci zbori din anul 1998, de la 16 ani. Cum ai ajuns să zbori așa devreme?

George: Îmi plăceau avioanele de când eram mic. Nu văzusem de aproape un avion, doar citeam reportaje despre aerocluburi, din revistele tatălui meu din anii ‘70, decupam poze cu avioane și mă uitam pe cer la avioane, mai ales când veneam la bunicii care locuiau chiar aici în Clinceni. Vedeam avioane care lansau parașutiști, care făceau acrobație sau planorul care decola repede, cădea ceva de sub el, cablul acela care îl lansează și speram tot timpul să vină un avion acolo la noi în curte, să mă joc și eu cu el. Decupam orice poză cu avioane, începusem să îmi fac machete singur, lipeam postere pe pereți și adunam orice fel de avion.

Ca să mă apropii de avioane m-am gândit apoi cum să am o meserie din domeniu. Am aflat că există un liceu de aviație în Bucureșți, Liceul Henri Coandă, M-am dus acolo, m-am înscris, am intrat al doilea pe liceu, învățam foarte bine și din prima m-am îndrăgostit de avioanele din parcul de acolo, unde erau expuse avioane vechi. Mi-am zis atunci că acolo trebuie să rămân, deși făceam foarte mult din Rahova până în Aviației cu transportul în comun. Dar am făcut acest drum patru ani.

La un curs am aflat că există Aroclubul României, unde poți să înveți să zbori gratuit. Am fugit imediat la Aeroclub și m-am înscris la cursuri.

Aeroclubul României mi-a dat șansă să învăț să zbor gratuit și aceeași șansă o au și tinerii din ziua de astăzi. Tocmai am dat drumul înscrierilor tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani la cursuri teoretice şi practice pentru obţinerea licenţelor de paraşutist, pilot planor, pilot avion ultrauşor şi pilot avion PPL(A). Sunt majoritatea gratuite, dar mai multe informații găsiți direct pe site-ul Aeroclubului României.

Am aflat de Aerodromul Clinceni unde am văzut chiar motoplanorul acesta alb cu roșu, pe lângă care am trecut și acum, iar apoi m-am străduit să devin membru în Aeroclubul României. Am început cursurile, nu am lipsit la nicio oră, am luat examenul și am început să zbor cu planorul la 16 ani. Din acel moment pentru mine nu a mai existat nimic altceva.  Primii 5 ani nu am lipsit de la nicio zi de zbor, nu conta că era vacanța de vară, nu mă interesa nimic altceva.

Eu: Așa ești tu construit ca personalitate, ești disciplinat și perseverant sau erai atât de pasionat de zbor că îți dedicai fiecare zi drumului tău în aviație?

George: La început era foarte multă pasiune. Apoi am înțeles alături de instructorii mei că trebuie să fiu și foarte dedicat, disciplinat, implicat. Așa am adunat fiecare minut de zbor și nu am crezut niciodată că o să vină și ziua în care o să mă satur de zbor.

Eu: Cum a fost primul tău zbor?

George: Am zburat prima oară pe 5 mai 1998 cu un planor. Terminasem partea teoretică a cursului, luasem examenul și am decolat cu planorul tractat de un avion. Am avut o senzație puternică de bucurie dar și de necunoscut total, pentru că vedeam planorul acela mare de 17m că se ridică în aer și că devine atât de ușor manevrabil. Mi-a plăcut atât de tare că mi-am zis că vreau să fac asta toată viață.

Eu: Nu ți-a fost și un pic frică?

George: Frică nu am avut și nu am niciodată în zbor. Un soi de reținere am pentru că atunci când apare o situație specială trebuie să știu să o rezolv rapid. 

Nu poți să ai frică și să faci performanță în zbor. Am elevi care au un pic de teamă la început dar după ce zboară de câteva ori teamă dispare. În cazul în care ei rămân crispați eu le recomand să se lase de astfel de cursuri. Alți oameni vin și fac cursuri și reușesc să scape de frica zborurilor cu avioane mari.

Atunci când ai probleme în zbor nu te gândești prea mult, căci nu ai timp de așa ceva. Trebuie să reacționezi imediat cum înveți la școală, să salvezi situația, să găsești repede un teren de aterizare cât mai bun astfel încât să nu sufere nici aeronava, nici pilotul.

Nu trebuie să ai frică în zbor, trebuie să îți cunoști limitele ca să nu exagerezi cu nimic.

Eu: Avioanele și aviatorii sunt admirați de foarte multă lume, dar pare așa o altă lume față de cea a oamenilor de la sol. Tot tu ai venit cu ideea ca publicul larg să se apropie mai mult de lumea acrobației aviatice, a specialiștilor pasionați de zbor și ai propus organizarea Bucharest Internațional Air Show în anul 2009.

George: Am propus la o ședința în 2009 să avem si noi la Bucureșți un miting aviatic cum au marile orașe, la Paris sau în alte orașe. Cei prezenți au apreciat ideea și apoi am discutat și am organizat evenimentul la Otopeni în primii ani. Era mai greu acolo, căci este aglomerat și mai și închideam spațiul aerian și operam pe o singură pistă. Totul se întâmpla în 3 ore și oamenii nu se apropiau prea mult de avioane.

Apoi am reușit să mutăm BIAS-ul pe Băneasa unde este un spațiu mai potrivit. Acolo am organizat pe lângă demonstrațiile aeriene și o expoziție statică interioară și una exterioară și ne-am apropiat de oameni. Țintă noastră a fost să popularizăm aviația în rândul publicului, să creștem prestigiul Aeroclubului României și a forțelor aeriene și să atragem tinerii către această pasiune, această meserie.

Fiecare BIAS înseamnă o muncă de cel puțin 6 luni înainte, și pentru mine această muncă de organizare este la fel de interesantă ca și ce se întâmplă în zbor.

Eu: Pe lângă avioane, conduci și oameni bine. Ce te atrage la aceste roluri de conducere care îți iau din timpul de zbor?

George: Eu îmi doresc mult să dezvolt Aeroclubul României, care mie mi-a dat șansa să zbor, să îmi fac o carieră din pasiunea mea pentru zbor. Pentru prestigiul lui și al României am zburat mult și în formația Hawks of România, formația de înaltă acrobație. Am zburat la mitinguri aviatice chiar și în Corea de Sud sau China, în față unor oameni care nici nu știau ce este România. Cu avioanele noastre tricolore, am adus România în față multor oameni care apreciază mult demonstrațiile noastre.

Din 2009 echipa Aeroclubului participă la toate campionatele de parașutism, planorism și avion acrobație și câștigă de multe ori, în ultimii ani. Avem cele mai bune rezultate din istoria aviației românești.

Eu: Copiii sunt fascinați de zbor adesea. Până la urmă ei pot fi încurajați de mici să se apropie de ideea de zbor. Ce face Aroclubul pentru a ține viu interesul lor încă de la început?

George: Avem colaborări cu multe școli care vin în vizită la Clinceni în zilele cu “Școala altfel”, când copiii au șansa să vadă de aproape avioanele și să afle mai multe despre istoria aviației românești. Vrem să dezvoltăm cluburi de aeromodelism ca pe vremuri, în cât mai multe locuri din țară. Dacă reușim să găsim oameni care să se implice în lucrul cu copiii, care vor lucra cu ei machete și îi vor învața și lucruri de bază pentru zbor. Unii dintre ei vor dori mai târziu să experimenteze zborul și vor veni la cursurile noastre. Acum avem aeromodelisti la Deva, la Brașov, la Iași, avem concursuri și vrem să dezvoltăm și aceste acțiuni.

Eu: Cum este omul viitorului după părerea ta? Mai mult zboară sau mai mult merge?

George: Cred că va zbura mult mai mult. Pe jos se aglomerează prea tare drumurile 😊.