Nu cer nimic lui 2021

Ce fel a fost 2020? Am văzut cum se simte un fulg pierdut în mașina de spălat. Am simțit cum este să ți se facă operație pe viu în creier și în inimă. Am simțit cum îmi sunt scoase pe rând bucăți de suflet și puse sub lupă și, deși le tot împachetam la loc în carcase de fier, ele ieșeau singure la suprafață, țipând lecții pe care nu le văd de o viață. Lecții despre oameni care par speciali, dar sunt doar niște carcase goale, lecții despre lupi îmbrăcați în blănițe pufoase de miel, lecții despre o lume care părea mai mult colorată, dar care își arată de la o vreme și mizeria. Până la urmă viața nu este numai roz sau numai gri, și pentru mine a fost o provocare să o accept cu totul.

Nu pot să mă laud acum la final de an, că am ajuns la nu știu ce mal, la nu știu ce concluzie. Sufletul meu a fost desfăcut bucată cu bucată. Partea bună este că nu pare să aibă un fund. Tot mai iese câte ceva la fiecare răsărit, la fiecare rafălă de vânt.

Și dacă în ultimii ani am fost suficient de naivă să îmi spun “Mai rău de atât nu se poate, deci o să înceapă un an mai bun”, acum rămân cu mâinile încleștate pe cârma vieții mele și știu că nu e gata furtuna. Știu că după ce mi-am împrăștiat pe stânci tot ce era mai ascuns în inima mea, trebuie să mă mai uit o vreme în mine.

Știu că abia acum încep să văd realitatea așa cum este, că mă dezvăț greu de obiceiul meu tradițional de a împacheta urâtul în haine strălucițoare de poveste, că mai am nevoie de timp să învăț să trăiesc cu gândul că realitatea este un amestec de negru și alb, în aceeași măsură, că nu am cum să îmi accelerez trezirea mai rău decât a făcut-o 2020.

Sper doar să rămân în picioare la finalul acestei furtuni, că o să reușesc să îmi adun bucățile împrăștiate de furtună, că o să le pot scutura de noroi, că există ceva și la mal, sau că există un mal.

Nu cer nimic lui 2021. Nu îl mai încarc cu așteptări. Oricum vine peste o omenire făcută țăndări, deci nu are nevoie și de cererile mele naive.

Îi doresc doar să fie și atât. Și mie îmi urez la fel. Să fiu cu ochii larg deschiși în furtună. Să văd cu adevărat realitatea și să ajung să o accept așa cum este. Să fiu în stare să trăiesc și așa. Să nu mă mai ascund sub iluzii și să las poveștile copiilor.

Îmi iau barca și mă duc să îmi adun bucățile, poate ajung mai întreagă la mal! Nu se știe când. Măcar atâta am înțeles și eu anul ăsta. Că nu se știe niciodată ce va urma, că dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să zâmbească, îți faci planuri rigide de viitor.

PS – Și da, încă iubesc oamenii mai mult decât orice. Doar că încep să îi văd și cu bune și cu rele. Și încep să renunț mai ușor la cei care îmi fac rău. Decât să mai trăiesc în iluzii, mai bine fac până la capăt curățenie. Mă las de obiceiul vechi de a da peste noroi cu bidineaua cu vopsea roz. Să văd și eu dacă pot trăi cu adevărat în realitate, așa cum este ea. Deci îmi propun pentru 2021 doar claritate!

Vouă vă doresc ce aveți cu adevărat nevoie! ❤️


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s