Interviu cu Moș Crăciun

Moș Crăciun a apărut anul acesta în viața mea într-un mod magic, așa cum se întâmplă cu Moș Crăciun. Când Inia mea era mică, nu știam cum să fac să nu o mint, atunci când venea Moșul. În general eu nu am vrut să o mint, așa că am găsit căi de a pune în altfel de forme adevăruri, care nu erau chiar pentru vârsta ei. Despre Moș i-am spus de la început că este Spiritul Generozității, care caută câte un om special în care își găsește gazdă, și prin acei oameni își manifestă iubirea pentru copii. Așa că atunci când venea la grădiniță un Moș și la radio un alt Moș era mereu vorba despre oameni buni, care dădeau naștere Generozității de Crăciun. Unii astfel de oameni își iau atât de în serios misiunea, că nici eu nu știu cu adevărat când sunt Moș Crăciun și când sunt actorii generoși. Când întâlnesc astfel de Moși adevărați, cum le spun eu, ma simt atinsă cumva de magie.

Cu câteva săptămâni în urmă, eram pe fugă într-o dimineață și am chemat un taxi. Am intrat în taxi și când am dat “Bună ziua!” am remarcat că la volan era un domn cu barbă și privirea blândă, pe care masca nu îl ascundea așa bine. Am exclamat surprinsă: “Moș Crăciun?!”

Moșul, s-a întors către mine și mi-a spus: “M-ai recunoscut, fată dragă!” . Și 20 de minute am vorbit cu Moș Crăciun câte în lună și în stele, și a fost prima oară când nu m-a deranjat circulația aglomerată din București. La urmă Moșul mi-a promis că ne vom revedea curând la un ceai, să stăm la povești și să îmi dea acest interviu pentru blog. A fost o plăcere să iau interviu lui Moș Crăciun și să păstrez firul poveștii în care se împletesc amintirile actorului George Robu, cu cele ale Moșului.

Moșul: Au trecut mulți ani din 1996, când mi s-a întâmplat acel ceva cu care a început povestea. Am fost rugat atunci de domnul Nicolae Macovei, regizor, să joc rolul lui Moș Crăciun pentru copiii cu probleme de vedere, de la o școala care făcea serbarea de Crăciun, la noi la teatru. Pe atunci nu arătam așa, eram mult mai tânăr. Am mers în cabină, m-am machiat, mi-am pus barbă, mi-am pus burete în loc de burtă, pe umeri, peste tot, în așa fel încât să arăt ca un Moș Crăciun veritabil.

Am urcat pe scenă, direct sub reflectoare. Draga Moșului, au început să vină pe rând, trei clase I, două clase a II-a, 4 clase a III-a, și fiecare spunea poezii, mulțumea pentru daruri. După 2 ore de stat cu acel costum în lumina reflectoarelor curgea apa de pe mine, de lăsam urme când mă mișcam. Când am ajuns la clasa a XII-a am zis: ”Hai, luați și voi astea, la revedere, să fiți sănătoși…! Că doar nu credeți voi în Moș Crăciun?”. Și 20 de copii au început să aibă ochii în lacrimi și să îmi spună: “Păi Moșule, noi ne-am pregătit pentru tine, am pregătit colinde și tu ne spui că Moș Crăciun nu există?”

Dacă eram în pielea goală în intersecția de la Universitatea, m-aș fi simțit mai bine. De atunci am jurat că dacă se va mai întâmpla să am șansa să fac o faptă bună, să fiu Moș Crăciun, să nu îmi ies din rol pentru nimic în lume. Și întâmplarea face că de a doua zi m-au sunat să merg la Spitalul Clinic de Copii Marie Curie să bucur copiii de acolo, și a treia zi m-au sunat alții, și a patra zi alții, și uite așa an de an , din ce în ce mai mulți m-au căutat, spunând că am har. Și am avut parte de mulți copii frumoși, care cred în Moș Crăciun.  Au trecut anii peste mine și eu am încercat să fac diferența între partea comercială și cea care înseamnă generozitate adevărată, care pe mine mă face să mă simt atât de bine în pielea lui Moș Crăciun, pentru cei care mai cred în el.

Eu: Dar dumneavoastră credeți în Moș Crăciun?

Moșul: Eu cred în spiritul acesta al Crăciunului. În această modalitate de a-i face pe oameni mai buni. Noi avem credința, care face diferența dintre omul spirit și omul animal. Noi avem cele 10 porunci. Iubește-l pe aproapele tău, ca pe tine însuți. Nu jindui la bunul altuia. Să nu furi. Să nu ucizi. Astea dacă doar le vorbim și nu le punem și în practică, putem să ne ducem în pădure și să concurăm de la egal la egal cu ursul, cu lupul, cu ce vrem. Noi suntem oameni și așa ne diferențiem.

Eu: Și eu mi-am crescut copilul cu această teorie a spiritului Crăciunului. Dar și Moșii se diferențiază între ei prin așa zisul har. Cum păstrați acest har dupa 20 de ani?

Moșul: Eu cred că Dumnezeu m-a călăuzit în momentele dificile ale carierei de Mol. Și pot să îți povestesc unele astfel de momente. În primul rând eu nu mă duc niciodată la niște copii, până nu imi fac temele. Până nu întreb numele copiilor, lucruri despre ei, faptele lor bune, căci cred în puterea educației. Vă dau cuvantul meu de Moș, că așa am “vindecat” copii de obraznicie, de lipsă de respect față de părinți, copii care după ce se îndoiau de mine la început, îmi scriau poezii și scrisori an de an, cu mult drag.

Îmi amintesc de un astfel de băiețel pe care l-am cunoscut la o firmă mare, unde venisem cu daruri pentru copiii angajaților. Băiețelul acela mic s-a proptit în fața mea și m-a întrebat: “Tu ești Moș Crăciun? Ia vino încoace cu mine!”. Și Nicoară, așa se numea băiețelul, m-a luat și m-a dus la un calculator, unde a tastat repede ca un pianist. Și apăsa el pe niște butoane și a apărut pe ecran o transmisiune în direct din Norvegia, de la casa lui Moș Crăciun. Și băiețelul mi-a spus: “Dacă tu ești Moș Crăciun, ăsta cine este?”.

Eu, care aveam temele făcute și știam că Nicoară tocmai făcuse o boacănă si ii stricase calculatorul tatalui, ii spun in soapta: “Pai acela este un actor. L-am rugat eu sa ma inlocuiasca. Eu am venit personal la tine să vorbim despre ce poți face ca să dregi boacăna făcuta tatălui tău, calculatorul pe care l-ai stricat, să vedem ce fapte bune o să faci de acum.” Moment în care Nicoară a tăcut brusc și eu am putut să trec cu daruri la alți copii.

Alte dăți merg la familii acasă și copiii mă surprind noaptea când pun daruri sub brad și nu știi ce fericiți îi fac. Am familii la care ma duc deja la copiii copiilor de altă dată. Și toate astea le fac de drag, pentru copii.

Eu: Și când nu sunteți în pielea lui Moș Crăciun, cine sunteți?

Moșul: Eu îmi zic că sunt cel mai mare actor dintre tractoriști și cel mai bun tractorist dintre actori. M-am născut într-o familie reală de la sat, din care s-a inspirat Marin Preda, când a scris Moromeții. Eu sunt nepotul Ilincăi lui Moromete. I-am cunoscut pe Achim, pe Paraschiv, pe oamenii de loc de acolo din sat. Pe lângă actorie eu m-am ocupat foarte mult de agricultură, de agricultura tradițională, curată. În timpul verii duc ca Moș Crăciun produsele ECO din aceste pământuri, copiilor care au nevoie de hrană sănătoasă.

I-am învățat pe oameni să producă hrană fără pesticide, în sistem BIO. Știind că sunt copii în București care nu știu de unde vine laptele, ce este o vacă, am făcut proiecte de educație pentru copii, și în rolul lui Moș Crăciun am mers prin grădinițe cu daruri, cu alimente sănătoase pentru cei mici.

Când un Moș sfătos spune copiilor povestea ciocârliei, a inului, a plantelor, a animalelor domestice copiii învață cu drag despre tradiții și rămân conectați la “veșnicia care s-a născut la sat”. Cam asta fac eu vara.

Eu: La finalul interviului, te întreb Moșule, cum putem păstra Spiritul Crăciunului tot anul?

Moșul: Eu mă întorc tot la cele 10 principii creștine, care au la bază iubirea. Nimic nu este mai presus decât iubirea. Și eu mă străduiesc să trăiesc în acest spirit. E greu să trăiești așa, dar eu nu mai pot să trăiesc altfel. “Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei” spune poetul. În realitate nu avem nevoie de atât de multe ca să fim fericiți, căci avem o singură viață. Și cu spiritul lui Moș Crăciun ea poate fi trăită mai frumos.