Frumusețea interioară aduce lumină în ochi și pe chip

Acum mai bine de 10 ani am trăit un moment special atunci când am cunoscut-o pe Bianca Brad. Eram într-un depozit mare de jucării, cu mintea plină de idei pentru proiecte de Crăciun. În liniștea depozitului plin de obiecte neînsuflețite am dat nas în nas cu Bianca. Ne-am zâmbit larg din prima secundă și ne-am purtat ca și cum ne cunoșteam deja de multă vreme.

În câteva zile deja ne vedeam des și lucram la CD-ul „Clipe de poveste” cu muzică și poezii pentru sărbătorile de iarnă, care a bucurat mulți ani mii de familii.

Apoi Bianca a fost vocea cristalină care a făcut cunoscută povestea „De ce o iubim pe Doamna Măr”, o poveste scrisă de mine pentru a ajuta și părinții și copiii să aleagă mâncarea sănătoasă.

Și viața ne-a tot îndepărtat sau apropiat în acești ani, dar de fiecare dată când ne regăseam simțeam amândouă că suntem suflete dragi, ca la început. De curând a revenit alaturi de mine în campania socială Un prim pas în viață lansată de Asociația KinetoBebe pentru a ajuta copiii să poată merge și să fie sănătoși.

Multă lume o știe pe actrița Bianca Brad pentru frumusețea ei atât de premiată, pentru vocea ei caldă, pe care o recunoști imediat, pentru proiectele asociației E.M.M.A cu care a sprijinit mii de părinți trecuți prin drama pierderii unui copil, dar Bianca este și un personaj de poveste. Ea adoră poveștile, a crescut cu cele mai frumoase poezii și povești scrise de mama ei, un suflet la fel de blând. 

Cum a fost copilăria ta cu o mamă care scrie povești și poezii atât de frumoase?

Bianca: Mama este artistă până în măduva oaselor. A scris nenumărate poezii și a desenat felicitări care au ajuns în toate colțurile lumii. A lucrat ca desenator tehnic la Facultatea de Agronomie, pentru care a desenat toate planșele expuse pe holuri și în curtea facultății. Își aducea acasă de lucru și stăteam amândouă în bucătărie – ea desenând tot felul de plante, în timp ce eu desenam, coloram, decupam sau citeam. Mama este foarte creativă….nu doar o dată, pe drumul de la stația de autobuz până acasă, sau pe drumul spre serviciu, a compus versuri inspirate din ce vedea sau auzea în jur, sau când se întâmpla vreun eveniment mai deosebit în societate.


Tot ea a desenat multe planșe și a scris poezii pentru serbările care aveau loc în școala generală la care am mers eu, frații mei și nepoata mea. De asemenea, mi-a croit și cusut, de mână, costumele pentru serbările școlare, spectacolele de balet și chiar și pentru prima mea probă de film…Eu nu i-am moștenit talentul la scris poezii sau la desen, dar am o oarecare ușurință în a scrie cu rimă și îmi place să scriu.

În schimb, Luca, băiatul meu, a mostenit-o și la una și la alta… Din acest motiv, anul trecut mi-a venit ideea să cumpăr un caiet, prin care să corespondeze, scriind în el, când unul, când celălalt, câte o poezie, ca să fie ca un fel de jurnal prin intermediul căruia să dialogheze, prin versuri, gânduri așternute, desene… Practic, caut să-i asigur lui Luca, un album cu amintiri prețioase.

Aș putea scrie mult despre mama…dar nu știu cât de bine aș reuși să o descriu…în doar câteva cuvinte…un om foarte creativ și talentat, extrem de modest; o mare iubitoare de animale, sufletistă,  o luptătoare și cu un simț al umorului extraordinar…

Frumusețea care te-a făcut să ajungi Miss Romania a fost un dar in viata ta?
Bianca: Frumusețea este un dar, însă poate fi, deopotrivă și un handicap…. Îți poate deschide, dar și închide, uși. Îți înlesnește, dar îți și pune piedici. Am avut parte de ambele fațete ale frumuseții…și m-am bucurat de avantaje, dar am și suferit din cauza ei. Nu am marșat însă niciodată pe frumusețe…foarte târziu am conștientizat că te poți folosi de ea, pentru a avea avantaje, dar eu tot nu am profitat de ea… Nu că m-aș considera frumoasă…am avut doar noroc să moștenesc niște trăsături plăcute, combinate reușit  :)) și să fiu fotogenică.

Care sunt cele mai frumoase amintiri din viața ta ca actriță?
Bianca: Am mai multe amintiri frumoase și, cu siguranță, aș fi avut mult mai multe, dacă nu mă retrăgeam din viața artistică și din viața publică… Una dintre amintirile frumoase este cea legată de momentul în care regizoarea Elisabeta Bostan m-a anunțat ca voi juca în rolul principal din filmul „Zâmbet de Soare”, în condițiile în care picasem examenul de admitere la facultatea de teatru și nu aveam experiență. A văzut insa potentialul din mine, a avut incredere în talentul meu ascuns și neșlefuit, și nu a regretat! 

Apoi m-a încurajat sa mai dau încă o dată examen, pe care l-am și luat. Îi voi fi mereu recunoscătoare că a crezut în mine și că a văzut în mine, mai mult decât un chip drăguț.

O altă amintire frumoasă este din Germania, când am câștigat un casting făcut la nivel național, la care s-au înscris peste 10 000 de aspiranți, pentru un rol dintr-un film de lung metraj. Finala s-a transmis în cadrul unui eveniment organizat live și transmis pe Sat1. Așa am ajuns să joc alături de Dennis Hopper. Apoi sunt experiențele foarte frumoase din timpul filmărilor primului serial în care am jucat, în Germania, când am călătorit în Hong-Kong, Thailanda și Jamaica…

Însă la fel de dragi îmi sunt și amintirile legate de filmările pentru emisiunile de divertisment, pentru TVR 1, dar și amintirile de la Cerbul de Aur, în calitate de prezentatoare pentru două ediții, și multe alte colaborări…

Practic, în orice proiect făcut, oricât de mic a fost, am găsit bucurie și sunt recunoscătoare pentru șansele avute…

S-a scris mult despre încercările din viata ta, dar mai puțin despre cum ai reușit să iți păstrezi mereu căldura din priviri. Ce ai păstrat bun din toate provocările?
Bianca: O, da….și mai sunt și altele despre care nu am vorbit în public…încă! Poate am să o fac, când va veni momentul potrivit… Mă bucură faptul că, în urma lor, nu m-am înrăit și nu m-am acrit… Cu siguranță, toate încercările m-au întărit și, cumva, m-au învățat să nu încetez să sper și să cred că va fi bine, indiferent de cât de greu este. Am învățat și să caut binele, din rău, pentru că întotdeauna este și ceva bun acolo… un dar ascuns… care te îmbogățește, te face mai înțelept și mai bun… Am învățat și să duc depresiile pe picioare…intru cumva pe „pilot automat”…practic în astfel de perioade, mă las purtată în brațe de Dumnezeu… precum spune povestea, dacă aș merge pe plajă, pe nisip ar apărea doar un rând de urme de tălpi…Deci aș putea spune că am păstrat gândul-colac de care mă agăț, și anume, că va trece și că trebuie să am răbdare și credință că va fi bine….

Îmi spui mie aici cum a rămas sclipirea in privirea ta si in momentele grele?
Bianca: Sincer, nici eu nu știu exact cum reușesc…Se spune că, în fiecare din noi, există o bucățică de divinitate…poate că de acolo vine și, precum am spus, din credința că Dumnezeu nu mă lasă… În plus, cred că o moștenesc pe mama, care este o luptătoare, are un simț al umorului foarte dezvoltat și face mereu haz de necaz…

Ce îți dorești tu cel mai mult să îți aducă viața în anii care vin?
Sănătate, înțelepciune, liniște sufletească, bucuria de a le fi bine celor dragi mie… și mie împreună cu și alături de ei :-), și împlinirea a cât mai multor proiecte frumoase și benefice.

Cum arată povestea Biancăi, dupa ce Luca va pleca pe drumul lui?
Bianca: Oooo, sincer, deși știu că acesta e mersul firesc al vieții, mă emoționez foarte tare, mi se strânge inima și îmi dau lacrimile când mă gândesc la acel moment, motiv pentru care evit să o fac… uite chiar acum, când răspund la întrebarea asta, mi s-au împăienjenit ochii și mi s-a pus un nod în stomac… Nu știu cum va fi… probabil că voi profita de libertatea de mișcare și mă voi implica în proiecte mai mari decât în ultimii ani.

Ce proiecte noi visezi că vei aduce în viața ta?
Bianca: Tot visez să revin în lumea filmului și a televiziunii, să scriu cel puțin o carte, să fac mai multe audiobook-uri, să fac spectacole de recitat poezii, să cânt, să fac niște evenimente speciale pentru părinți îndoliați și în memoria copiilor care nu mai sunt printe noi… am multe idei… rămâne de văzut ce se va și materializa…

Cum ai schimba lumea, dacă ai avea o baghetă magică?
Bianca: Chiar de curând vorbeam cu Luca despre ce am face dacă am avea o super putere… i-am spus că eu cred că lumea ar fi mult mai bună dacă fiecare ar simți, pe propria-i piele, durerea, dezamăgirea și tristețea pe care le provoacă, conștient sau nu, altor persoane, la exact aceeași intensitate și profunzime ca cea trăită de acestea. Aș mai face cumva ca la sfârșitul zilei, fiecare să se poată vedea, pe un ecran, și să observe ce și cum a gândit, ce a făcut, cum s-a purtat și ce și cum a vorbit cu cei din jur… dar și cu ei înșiși, în ziua respectivă. Cred că așa sunt șanse să devină, pe zi ce trece, tot mai buni, ceea ce ar duce la o lume mai bună…

Crezi în povești. Cum ai făcut loc poveștilor în viața ta, păstrând contactul cu realitatea?

Bianca: Am ajuns la concluzia că sunt o variantă feminină a lui Peter Pan… sunt o mare visătoare… probabil că și asta a jucat un rol important în modul în care am depășit momentele sau perioadele de cumpănă…și oricât de pueril sună, sincer, nu aș vrea să pierd asta…cred că aș îmbătrâni subit…

Te rog sa le vorbesti aici adolescentelor de astăzi și să le dai un sfat despre cum se pot raporta echilibrat la frumusețea fizică și cea sufletească. 

Bianca: Dacă fiica mea, Emma ar fi trait, ar fi fost acum adolescentă….și i-aș fi spus cam ce îi spun și lui Luca, de câte ori (mai) am ocazia. Dacă tatăl lui îi vorbește despre istorie, matematică și fizică, eu vin cu subiecte din zona spiritualității și a tot ce este legat de natura umană… Este un copil foarte bun și empatic, ceea ce mă bucură, dar mă și îngrijorează, pentru că știu din propria-mi experiență,  cât de ușor poși să fii rănit și cât de mult poți să suferi, când ești așa…

Revenind la întrebare… mie, încă de mică, nu mi-a plăcut să fiu „o oaie în turmă „, fără a fi arogantă, căci sunt chiar opusul… Și asta îi spun și lui Luca, și le-aș spune și altor adolescenți:
Să caute să nu copieze ce fac și ce spun alții, fără să treacă prin filtrul propriilor valori… 
Să nu le fie teamă să fie diferiți, atâta vreme cât nu fac rău… altora, dar și lor înșiși!
Să fie sinceri cu ei înșiși, pentru a putea construi relații frumoase și solide, cu cei din jur!
Să respecte și să se respecte! 
Să caute și să stea în compania oamenilor de calitate de la care să aibă ce învăța!
Să citească, să citească,  să citeasca!!! Cărțile și câinii sunt cei mai buni prieteni ai omului!
Să aibă visuri îndrăznețe și în fiecare zi să facă ceva, oricât de puțin, pentru a le îndeplini!
Să învețe bine măcar o limbă străină! 
Să aibă grijă la ce mănâncă și să facă sport!
Să cultive talentul primit în dar de la Dumnezeu! 
Să nu se grăbească să se maturizeze!
Să faca haz de necaz!
Să își cultive frumusețea interioară, căci ea pune în valoare frumusețea fizică!

Frumusețea interioară aduce lumină în ochi și pe chip și e cea care ține toată viața, indiferent de vârstă! Face să fie invizibile ridurile și imperfecțiunile trupului…


Un gând despre “Frumusețea interioară aduce lumină în ochi și pe chip

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s