De cand ma stiu mi-am dorit sa calatoresc in timp. Si acum chiar am reusit, fara sa ma straduiesc prea tare! 🙂 Dupa ce am fost in weekend la Nana mea in Iasi, am revenit acasa cu o carte, care ma striga parca din biblioteca. A fost ca in filmele SF intalnirea cu aceasta carte mica, care a stat pitita in memoria mea peste 35 de ani.
Cand am atins-o, m-am simtit brusc copil. Un zambet larg mi s-a intins pe fata si am inceput sa imi simt jucausa si mintea si inima, in acelasi timp. Am rasfoit-o putin la Iasi, dar am amanat placerea de a citi din ea pentru un moment de intimitate pura, a doua zi.
Tot drumul de la Iasi la Bucuresti m-au invadat amintiri demult uitate. Mi-am adus aminte de patul mare in care dormeam la bunici in copilarie, care avea la cap o etajera unde erau indesate multe carti. Bunicul meu era profesor de romana si in casa lui colturile toate erau doldora de carti. Copil fiind, le rasfoiam mereu, dar uriasele volume din Istoria Romaniei sau de critica literara nu ma atrageau deloc. Eram mereu in cautarea unor carti cu poze si dadeam ori peste Rebreanu, ori peste Cehov si strambam din nas dezamagita. Dar in etajera de la pat am gasit la un moment dat o carte mica, ca de copii, cu desene colorate macar pe coperta. Ea a devenit favorita mea, cred ca si a fratelui meu. Era plina cu versuri scurte, scrise mare, care cumva ne faceau sa radem mereu. Nu am nici cea mai vaga idee ce intelegeam atunci din versurile lui Marin Sorescu, dar acum inteleg de unde vine pasiunea mea pentru poezia lui, forfota din sufletul meu, de fiecare data cand cineva ii recita versurile.
Nu stiu cati o sa ma creada, dar eu citind acum fiecare cuvant din aceasta mini carte am avut senzatia ca stiam pe dinafara fiecare pagina. Am ras si am plans la fiecare cuvant, caci era ca si cum brusc eram iar copil. Am savurat in prima noapte pagina cu pagina si am avut senzatia ca am fost inundata de endorfine, minut de minut. Si daca asta nu seamana cu o calatorie in timp, atunci nu stiu cum ar putea fi altfel. 🙂
Cand am inceput sa recit cu intonatie si glas tare poeziile preferate, mi-am amintit si alte multe lucruri de atunci. Mi-am amintit cum imi chinuiam fratele si musafirii cu spectacole de poezie pe care le organizam pe loc :). Cum faceam dintr-o patura si doua scaune scena si recitam cu patos din cartulia aceasta draga si sigur il convingeam si pe Mihai sa faca ceva pe scena, desi sigur a doua zi plateam cu jocuri de-a avioanele, aceasta favoare :). Oare asa a inceput cariera mea de organizator de evenimente, ca actrita sigur nu am iesit? 🙂
Si de cateva zile tin langa mine comoara din copilarie si parca am un portal deschis catre alte lumi, de cate ori o rasfoiesc. Ma tot gandesc ce carte i-a marcat copilaria Iniei si cum sa fac sa o pun undeva intr-un seif, sa ii pregatesc si ei o super calatorie in timp, peste 30 de ani. 🙂 Cum sa nu vrei sa faci asa dar copilului tau, daca masina timpului se lasa asteptata? 🙂
Las si pentru voi aici cateva franturi din cartea care mi-a construit sufletul, de la cativa ani si ma inclin in fata acestui scriitor pe care il iubesc cu adevarat! Multumesc, Marin Sorescu!
Bunica si chibriturile
Pastra bunica niste riduri
Intr-o cutie de chibrituri
Si numai ce si le punea
De cate ori se enerva.
Nepotul – neastamparat –
A dat de riduri, le-a furat,
Le-a pus pe frunte, le-a lipit,
Si gata – a imbatranit!
Acum bunica-i o copila,
Iar pustiului ii plangi de mila:
Dintii si-a scos cu clestele
Si nu-i mai plac povestile…
Luati-va de mana. Gata. Astazi mergem in Luna. Noi putem parasi planeta, chiar daca nu e gata racheta. Fiindca, la urma urmei, o sa mergem in Luna pe jos, ca e drumul frumos. Ne uitam bine unde se vede o raza care arde subtire ca un pai, si ne vom tine de ea scai. Dincolo de zare poteca o ia drept spre Soare. Acolo dam drumul baloanelor colorate, luate pentru orice eventualitate.
Oare asa am invatat eu de mica sa visez ca zbor spre Soare?
Foarte frumos!