Pe vremuri, nici nu as fi atins o carte despre infidelitate. Nu era despre mine si putea chiar sa fie “contagioasa” apropierea. Dar intre timp am mai crescut si am realizat ca se poate intampla oricui, ca viata de cuplu nu este ceva rigid si cu garantii pe viata, ca si la acest capitol este despre ALEGERE si ASUMARE, indiferent ce inseamna asta pentru fiecare. Doar ca in cuplu, ce este sau nu acceptabil, se negociaza. Cu cat mai devreme, cu atat mai bine!

Suferinta vine din iluzia perfectiunii, din povestile cu care suntem crescute noi fetele, de mici, cu Fat Frumos pe cal alb care vine, te salveaza si este al tau pana la adanci batraneti. Despre provocarile vietii reale nu se scrie insa in nicio poveste si cand dai de realitate, poti sa cazi de la etajul douazeci.

Eu nu stiam ca se poate si altfel, pana cand am citit intr-o noapte cartea Simonei CiffGhid de supravietuire cand ai fost inselat  si am realizat ca si despre infidelitate se poate invata.

ghid-de-supravietuire-cand-ai-fost-inselat1 (1)

 

De ce ai ales sa scrii o carte despre un subiect atat de sensibil? 

Cu ceva ani in urma aveam un blog. Am scris doua articole dupa niste cazuri pe care le aveam in cabinet. In cateva saptamani am inceput sa am sute de emailuri in care se repetau obsesiv aceleasi intrebari: de ce m-a inselat? nu sunt suficient de bun/buna? ce are ea/el mai bun decat mine? o sa treaca durerea? ce sa fac? sa plec sau sa raman?

Incercand sa le dau ceva de citit am observat ca nu prea era literatura de specialitate in Romania si de aici pana la ideea de a scrie un ghid a fost doar un salt de imaginatie 🙂

Infidelitatea pare ceva mai des intalnita in cazul barbatilor? Din datele tale barbatii inseala mai mult sau este o idee preconceputa? 

Nu, barbatii nu inseala mai des decat femeile. Barbatii inseala cu femei :). Deci, procentele sunt egale. Doar ca barbatii recunosc mai deschis asta in sondaje.

Daca este adevarat ca barbatii inseala mai des, care crezi ca este motivul?

Nu, nu inseala mai des. Insa, in societatea este mai usor acceptata infidelitatea barbatului decat a femeii.

Se poate “preveni” aceasta problema in cuplu? Daca da, cum?

In primul rand e bine sa intelegem ca nu exista garantii. Oricine este vulnerabil. Simplul fapt ca esti intr-o relatie oficiala ( cu certificat sau fara, cu copii sau fara, cu rate la banca sau fara, cu mai multi sau mai putini ani in cuplu) nu garanteaza ca “mie nu mi se poate intampla”. Exista factori care imping (certurile si diferentele din cuplu) si factori care atrag (stima de sine scazuta, incapacitatea de a spune nu, sensibilitatea la aprecierile si flirtul celorlalti etc).

A fi fidel este o decizie pe care e nevoie sa o ia constient fiecare partener. Exista persoane care isi doresc un stil de viata cu multipli parteneri. Si exista persoane care isi doresc sa fie fideli. Acestia din urma se impart in cei care reusesc si cei care nu reusesc (cel putin nu din prima incercare).

Astfel ca in momentul in care intram intr-o relatie, ar fi ideal sa stim deja aceste lucruri. Insa, idealul e departe de realitate si atunci e mai eficient sa ne adaptam fara suferinta emotionala.

Pentru a “fi la adapost” e nevoie sa fii sincer cu tine si pe urma cu partenerul. Indifelitatea are mult de a face cu “a te ascunde”, nu doar cu sexul. Daca nu ar fi minciuna si ascunsul, ai veni la partener si i-ai spus: stii, ma simt atras de X si cred ca o sa facem sex. Dar nu facem asta. Si faptul ca ne ascundem face atractia si mai puternica.

In cuplu e nevoie sa se discute ce inseamna “inselat” pentru fiecare partener si sa se agreeze limitele pe care fiecare partener isi doreste ca sa fie respectate. Pentru asta e nevoie ca partenerii sa fie constienti de vulnerabilitatile lor, sa cunoasca momentele in care sunt vulnerabili si persoanele fata de care sunt vulnerabili si sa se opreasca la primele semne.

sim_sim_simona_ciff (1)

Perceptia asupra infidelitatii este diferita intre barbati si femei. Cum se raporteaza femeile si cum se raporteaza barbatii la aceet subiect?

Barbatii sunt mai implicati in actul sexual si se pot detasa mai usor decat femeile. Femeile, de obciei, se implica si emotional foarte mult. Insa, dinamica schimbarii relatiilor de cuplu din ultimii ani arata ca lucrurile se schimba si tot mai multe femei incep sa se implice in relatii sexuale lipsite de atasament emotional.

Cand am citit cartea am avut senzatia ca daca stii cu adevarat care sunt mecanismele acestui fenomen poti sa previi cumva suferinta. Este adevarat ca poti sa nu ajungi sa inseli sau sa fii inselat? 

Da, este adevarat. Pentru asta e nevoie sa fii sincer cu tine, sa decizi sa nu inseli, sa stii cum sa faci fata la momentele dificile din cuplu (sa nu cauti “un tampon” in alta parte care sa te faca sa te simti mai bine pe moment) si sa iti vindeci ranile si vulnerabilitatile din copilarie (astia sunt triggerii care te fac vulnerabil cand apare o ocazie).

Esti femeie si nu vrei sa ajungi sa fii inselata, ce poti face?

  • Intelegi ca nu exista garantii. te implici in relatie, faci maxim ce tine de tine, insa intelegi ca ti se poate intampla chiar si tie;
  • Te iubesti si ai o viata proprie chiar daca esti implicata in relatie. Relatia e doar o parte din viata ta, nu toata viata. Daca partenerul alege sa insele, e mai mult despre el, despre vulnerabilitatile lui si ce are el de invatat, decat despre tine. Faptul ca esti ok cu tine si ca ai propriul drum va face sa iti fie mai usor daca se intampla. in plus, atunci cand ai propria viziune asupra vietii esti mai atractiva pentru partener :);
  • Vorbesti deschis cu partenerul si ii spui ca iti doresti o relatie cu exclusivitate sexuala si il intrebi daca si el e de acord. Stabiliti impreuna limitele;
  • Ai grija de relatia ta fara sa te pierzi pe tine. Acceptarea neconditionata este una din abilitatile de baza.

Daca ai inselat, este mai bine sa taci si sa iti inveti singur lectia sau este mai bine sa spui partenerului?

Depinde de la caz la caz. Unii prefera sa nu spuna, insa nici nu se vindeca. Altii prefera sa spuna pentru ca se simt vinovati si pe urma partenerul trece prin etape emotionale puternice si cuplu se distanteaza datorita incapacitatii de a trece peste aceste etape si nu datorita infidelitatii in sine.

Photo by Daria Shevtsova from Pexels

Care sunt reactiile recomandabile cand afli ca ai fost inselat?

In primul rand, e bine sa ai grija de tine. Sa faci ceea ce ai nevoie sa ajungi la echilibru emotional: sa accepti realitatea fara costuri si comportamente prea exagerate si sa te adaptezi. Pe urma sa stabilesti ce faci cu relatia: stai sau pleci?

Dar cand iti dai seama ca esti pe punctul de a insela?

Aici depinde ce vrei de la tine si de la viata. Care iti sunt valorile tale? Vrei sa fii fidel sau nu? Insa, majoritatea sunt indecisi. Ei spun ca vor sa fie fideli atunci cand sunt intr-o stare emotionala neutra. Atunci cand “sunt incinsi” emotional nu se mai pot opri. Din acest motiv, pentru cei care vor sa fie fideli e important sa ia decizia de a fi fideli si de a se opri de la primele semne.

Sa inseli este perceput ca un gest imoral, de aceea nici nu se vorbeste decat pe la colturi despre asta. Este mai sanatos sa stim mai multe lucruri despre acest fapt de viata pentru a preveni suferinta sau sa evitam subiectul cat mai mult?

Simplul fapt ca alegem sa vorbim sau nu despre un anumit aspect, nu face ca acesta sa nu existe. E ca povestea cu elefantul din sufragerie. Tu spui ca nu este un elefant in sufragerie cand el ocupa toata sufrageria 🙂 Cu cat vorbim mai deschis despre un anumit aspect al vietii, fara rusine si fara vinovatie, cu atat mai mult stim ce putem sa facem.

Am auzit reactiile barbatilor la subiectul propus de tine. “Daca femeia este de acord si reactioneaza pozitiv la avansurile mele, as fi prost sa nu ma culc cu ea”. Barbatul este dator sa incerce si “vina” este a femeii ca accepta. Am auzit si multe femei care cumva pun vina infidelitatii tot mai mult pe femeie. Cum comentezi aceste convingeri larg raspandite?

Sunt multe mituri despre infidelitate si credinte prin care se scuza infidelitatea. Adevarul este ca intotdeauna infidelitatea este O ALEGERE. Nu o faci pentru ca nu te poti opri, o faci pentru ca nu stii sau nu vrei sa te opresti. E ok sa alegi sa ai mai multi parteneri. Dar, fii onest si comunica aceasta decizie partenerului tau ca sa stie cum sa se raporteze la asta si sa poata sa aleaga ce vrea sa faca.

Nimeni nu ne forteaza sa inselam. Oricate scuze ne dam (nu primesc atentie sau sex acasa, nu imi aduce flori, nu are grija de mine, etc) sau cei care te atrag (ce bine arata, cum as putea refuza? efectiv nu pot sa spun nu) este responsabilitatea noastra.

Care sunt cele 3 lucruri pe care le pot face si barbatii si femeile care vor sa nu mai sufere din cauza infidelitatii?

  • Sa accepte realitatea asa cum e. Sa nu pretinda in mintea lor ca “nu ar fi trebuit sa insele”. Daca nu ar fi trebuit, nu ar fi putut sa o faca. Ce exista, exista.
  • Sa accepte ca ei sunt responsabili pentru ce simt. Faptul ca celalalt m-a inselat nu a produs durere in mine. Eu imi produc durerea prin gandurile pe care le tot rulez. Odata ce schimb cum gandesc, se va schimba si cum ma simt. Sa lucreze si sa invete cum sa simta bucurie, fericire, calm. Sa se iubeasca. Nimeni nu poate face in locul lor.
  • Sa nu isi invinovateasca partenerul.

Unde se gaseste cartea ta si unde te pot gasi cei care vor sa afle mai multe despre subiect?

https://online.pasaportpentrusucces.ro/ghid-de-supravietuire-cand-ai-fost-inselat