Daca ma intreaba cineva cum eram cand eram mica, imi amintesc pe loc senzatia dulce de libertate. Imi amintesc cum alergam pe marginea Putnei cu fratele meu sau cu gasca de prieteni mari si mici, visand la aventuri ca in cartile lui Jules Verne. Imi amintesc cum asteptam vara treieratul, pentru ca Tata ma lua mereu cu el pe combina. Aveai si avantaje cand erai fata domnului inginer :). Imi mai amintesc cum ma ascundeam pe sub ciresi, care aveau ramuri pana la pamant, desi ca adult nu am vazut asa ceva niciodata si este posibil ca povestea asta sa fie doar din imaginatia mea de copil. Imi amintesc de strabunicul meu, bland ca un Mos Craciun.
Ce mai inseamna copilarie pentru mine? Inseamna perioada casutelor. Aveam cate o prietena cu care lucram si o saptamana la amenajarea cate unui colt de magazie, sau chiar a unui cotet de gaini cazut in dizgratie, pe care noi il maturam, il decoram cu frunze, cu flori, cu strachini ciobite, pe care mama sau bunica le aruncau la gunoi, cu tot felul de cioburi, care noua ni se pareau comori adevarate. Mereu faceam si raftul cu carti si aragazul, la loc de cinste. Si cand totul era “confortabil” si bine decorat ne apucam sa gatim pentru papusi sau pentru bietul catel, mereu de sacrificiu.
Inca am procese de constiinta, cand imi amintesc ca faceam gogosele din faina furata de la mama din dulap, cu praf de nisip si zahar pe deasupra, iar baietii mai mici din gasca le gustau, ca sa ne faca pe plac. Nu stiu nici acum cum am scapat toti sanatosi, din vremurile alea :).
Apoi mai am alte amintiri vii despre sareta tatalui meu, pe care uneori ma lasa sa o plimb singura, cu cel mai iubit calut din lume, Mirciulica. Atat de tare il iubeam, ca atunci cand s-a luat la bataie cu un alt armasar eu m-am repezit intre ei doi, sa ii despart. Ei doi au facut pace, dar eu nu am mai avut voie in sareta niciodata si in mine se lupta inca iubirea de cai, cu frica de a ma mai urca in sa.
Copilaria pentru mine inseamna Trichi, catelul alb urias care m-a salvat de la inec, inseamna libelule mari si de toate culorile, pe care nu stiu nici acum cum le prindeam cu mana. Inseamna lungi drumuri pe campuri si livezi, pe dealuri sau campii, caci cel mai mult imi placea cand mergeam cu parintii mei, la ferma. Si toata vara mergeam cu ei de dimineata pana seara. Cu Tata era cel mai frumos, caci imediat ce ajungeam la ferma ma lasa sa fac ce vreau si aveam toata libertatea din lume. Imi faceam repede o gasca mica de copii si ne construiam fortarete din balotii de fan si ne aruncam de la inaltime, ca in filmele cu cascadori, ne construiam plute din bucati de lemn, cu care ne tot planuiam sa calatorim pe Putna (nu stiu cum de nu ne-am dus cu ele niciodata), ne strecuram cu mari aventuri in magaziile CAP-ului, ca sa luam “coade” adica bucati de material textil folosite la legatul viei. Noi ne faceam rochite pentru papusi din ele.
Dar mai ales organizam spectacole :). Da, stiu ca asta explica multe din meseria mea de mai tarziu. Asadar ii santajam pe baieti cu cine stie ce trasnaie facusera in ziua respectiva si faceam o echipa de spectacol. Cu o bucata de perdea sau o fata de masa improvizam o cortina, din bucati de lemn faceam microfoane si apoi imparteam rolurile de zor. Fratele meu avea oroare de momentele de balet :). Mereu trebuia sa promit la schimb multe jocuri cu masini sau biciclete, ca sa faca parte din ansamblul de dans. Si cum prindeam doi adulti, cum “dadeam spectacol”. Eu stiam toate melodiile Mirabelei Dauer si cateva dintre cele cantate de Mihai Constantinescu :)).
Si copilaria mea inseamna sutele de povesti pe care le citeam in nuc, sub visin, in sezlong, pe patura in gradina, oriunde ma puteam ascunde de treaba, de teme :). Iar gustul copilariei mele este casul cu painea de pe vatra si rosia zemoasa din care muscam cu pofta si orezul cu lapte, cum numai Mama stie sa faca, sau clatitele pe care fratele meu Mihai, le arunca in sus, mai bine ca mine.
Totul era atunci imbibat cu multa libertate, la care cred ca si acum visez si pe care sigur copila mea nu a avut-o mai niciodata. Asta urez tuturor copiilor, astazi, de ziua lor!
