Mai aproape, cand suntem departe

Am “ciocnit” oua cu toata familia, desi fratele meu este izolat tocmai in Portugalia! Am luat lumina de la Tata de la candela, si el este si mai departe, “plecat” acum aproape un an! Ne-am “imbratisat” online sau la telefon si ne-am incurajat zilnic, de mai bine de o luna, desi atunci cand eram toti in Bucuresti ne vedeam la cateva saptamani. Am facut sarmale cu Inia pentru ca ii plac tare, desi sunt vegetariana de 20 de ani! Am cantat pe balcon Hristos a inviat, desi in cartier la mine parea totul pustiu. Dar am simtit parca mai multa apropiere de oameni si pace in suflet, ca niciodata!

Stiu toate retetele de la Nana mea de 80 si ceva de ani si glumele ei despre “ciuma” asta care o tine in casa, nu pentru ca ii este frica de moarte, doar pentru ca nu vrea sa o ingroape primaria fara noi! Am facut deja “plaja” pe balcon si am reusit intr-o luna sa invat ca pot trai si fara sa fiu inconjurata mereu de oameni, fara sa alerg de la o cauza la alta!

Sunt in continuare curioasa cum va fi omenirea la finalul acestei crize! Nu cred in nicio estimare teoretica! Specialisti sau nu isi dau cu parerea despre o omenire intreaga, cand fiecare om se schimba de la o zi la alta, in cele mai surprinzatoare moduri. Este fascinant sa te vezi cu atentie pana in sufletul tau adanc si sa asculti constiinta colectiva cum se misca! Si se tot misca, trezita parca din somn adanc.

Si abia acum incep sa inteleg ca in realitate nu trebuie sa FACI nimic, doar sa accepti ce vine zi de zi catre tine si sa alegi sa ramai in partea lumioasa a constiintei tale, chiar daca este mult mai usor sa aluneci in frica. Ma imbratisez cu convingere dimineata si am ajuns sa ma bucur pentru cea mai mica raza de soare, de sunetul cocosului, pe care nu l-am remarcat pana acum la mine in cartier, de fiecare moment de entuziasm al copilului meu, de sansa de a fi mai aproape de oameni acum decat eram atunci cand stateam zilnic printre ei!