A cui ești tu?

Când eram mică, vara mă luau cu ei părinții (ingineri agronomi) în satele unde aveau fermele. Aveam parte de o libertate pe care copiii de azi nici nu o visează. Alergam în gașca de copii pe lângă Putna, pe câmpuri cu legume sau culturi de toate felurile, ne făceam căsuțe din baloți de paie, mâncam roșii și fructe din curțile care ne ieșeau în cale și niciun adult nu ne deranja. Dar, dacă din greșeală dădeam de unul, pe ulițe, primeam mereu doar o întrebare: A cui ești tu, măi? Învățasem să reacționez repede, ca să nu mă întind la vorbă și să risc să fiu luată pe sus și dusă acasă sau, mai rau, în birou la Tata. „‘A inginerului” ziceam eu rapid și o tuleam la joacă. Nu mă învățase nimeni acasă acest răspuns, îl învățasem din vorbele pe la spate pe care le auzeam de mică, atunci când mergeam prin sat. Și îl luasem ca pe o parolă să scap de necazuri. Mă simțeam deci protejată de faptul că aparțineam cumva inginerului, că eu puteam să fac ce voiam în libertate și, la o adică, el răspundea de boacănele mele.

 

Deci, când eram mică aparțineam părinților mei. Din fericire, nu am simțit asta ca pe o îngrădire a libertății de a fi sau de mișcare, căci erau așa ocupați și eu aveam atâta libertate, că uneori aș fi preferat să mă mai lipsesc de responsabilitățile care îmi erau uneori prea mari, pentru spatele de copil. 

 

Mai târziu m-am îndrăgostit. Acum aș fi vrut să aparțin cuiva. Preferabil băiatului cu cârlionți și chitară, la care cânta atât de bine. Vrei să fii prietena mea?  Deci să îmi aparții cumva…deci schimbam pe loc un „Sunt a lui Tata” cu „Sunt a lui Radu”, căci așa vreau eu de data asta. Am zis, evident, DA. Atunci nu mă gândeam la semnificația acestor lucruri și m-am bucurat o vreme de iluzia că Radu este al meu. Până l-am văzut cu alta fată și toate drepturile mele de posesiune asupra lui s-au făcut praf și asta a adus foarte multă durere. Nu mai era al meu, deci nu mă mai iubea, deci nu eram suficient de bună. Apoi, preventivă din fire, am învățat să nu mai aparțin nimănui prea tare. Mai bine lipsă…dar îmi lipsea tare amestecul acela dulce amărui de Tu ești al meu pe vecie și eu sunt a ta.

Dar așteptam sufletul pereche, care era sigur proprietatea mea deplina. Cum altfel? Era jumătatea dintr-un întreg pe care cineva jucăuș îl rupsese în două, pentru distracția jocului. Atunci nu mă gândeam că, dacă aștept o jumătate să îmi pice din cer, preferabil pe muzica aia din filme romantice lacrimogene, eu nu sunt întreagă. Eu sunt ca un ciob, care stă pasiv și așteaptă partea fără de care nu poate trăi deplin. Sigur nu fericit. Deci eu nu îmi aparțineam sigur. Eu eram jumătate. Jumătatea cuiva, pe care dacă Universul are mila, îl trimite în România să îmi fie mai ușor să îl găsesc. 

După câteva greșeli de recunoaștere a venit momentul când EL a apărut chiar în mod magic în viața mea. La 20 și ceva de ani, când simți că ești acasă în brațele băiatului care crede și el în suflete pereche, simți că ai tras lozul câștigător pentru fericire. Ca să fim siguri că nimeni și nimic nu ne strică întregul, am pus repede semnătura la starea civilă și ne-am amestecat cu o ardoare, să nu cumva să mai fim cioburi diferite vreodată. Acum eram un întreg, care simțea la fel, gândea la fel, care nu trebuia să vorbească prea mult, să explice ceva, căci totul era la fel. Ne aparțineam deplin. 

Acum gata, nu mai eram a părinților mei, eram EL și EU în același timp. Și ce bine era …o vreme. 

Știam clar că actul de proprietate de la starea civilă ne garanta fericirea până la adânci bătrâneți, ca în povești și deci ne puteam vedea de viața liniștiți. Și ce rost mai avea să fac cine știe ce eforturi să îl cuceresc pe EL, dacă era deja al meu? Și după un timp, cine mai eram EU și cine mai era El, în amestecul acesta ciudat de cioburi, care nu sunt nimic fără Jumatatea.

Dar unii ne bagă în cap „prostii” pe la conferințe, prin cărți și vorbesc despre puterea personală, despre autonomie, despre cioburi care nu sunt cioburi, sunt bucăți din Soare, care strălucesc și trăiesc fericirea pe care o aleg singuri. Iar doua bucăți de Soare au clar șanse mai mari la fericire decât 2 cioburi, care scârțâie de la atâta chin pentru a face un întreg.

Eu nu aveam curajul nici să sper că sunt o bucată de Soare, care nu aparține nimănui. Cum puteam eu la 40 de ani să nu mai aparțin? Să nu mai fiu bucata lipsa a nimănui? De unde știam eu cum este să strălucești singur? După atâta viață în care alții erau responsabili de fericirea și întregirea mea, cine îmi putea garanta că sunt măcar capabilă să încerc să îmi găsesc strălucirea? Poate eu nu sunt o bucată de Soare, poate chiar sunt un ciob, deja tocit de la cât a încercat să fie strâns lipit de restul de ciob. 

Cu voie sau fără voie a venit un moment în viața mea în care nu am mai aparținut nimănui. Am crezut că o să mor. Că nu știu să trăiesc altfel. Până am început să văd lumina pe care singură învățam să o eman. Și am trăit senzația genială de putere. Puterea de a fi eu cu mine și atât. De a-mi fi suficient să mă descopăr pe mine, să văd că nu sunt ciobul nimănui. 

Așa vreau să îmi cresc și fata. Nu i-am strigat niciodată că este a mea și face ce vreau eu. Pentru că nu am simțit niciodată că este proprietatea mea. Este ca un dar primit în grijă. Eu sunt doar norocoasa care a primit un copil minunat, pe care o vreme pot să îl ajut să crească frumos, până are forța să crească singură.

Poate dacă acum ea nu simte că este proprietatea nimănui o să aibă libertatea să fie autonomă, un mic Soare și atât. Fata mea nu poate fi un ciob, atunci eu de ce aș fi?

 

A cui sunt eu? Învăț să fiu a mea, să îmi asum responsabilitatea deplină a vieții mele. Sper să îmi iasă. 🙂

Articol scris pentru redescoperaiubirea.blogspot.com ,  proiect al artistei Dana Nalbaru. 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s